ALEX MIHĂILEANU: "Ralu Filip a murit. Idioţii persistă"

M-am logat de vreo trei ori, astăzi, la Google Analytics. Pînă acum cîteva minute, îmi arăta zero vizite. M-am gîndit că trebuie să fie vreun bug sau ceva de genul ăsta. Mai devreme văd că am peste 700 de oameni veniţi din Google. A murit Ralu Filip, iar lumea e şocată. Primele patru expresii pe lista celor mai căutate sintagme au “Ralu Filip” în componenţă.

Nu sînt singurul care a scris, ştiu că sînt primul pe lista de rezultate la căutarea “moartea lui Ralu Filip”, dar nu despre asta e vorba. Este vorba despre comentariile pe care le-am văzut pe diverse bloguri. Un om a murit, lăsaţi-l, oameni buni, în pace! Lăsaţi-l să se odihnească! Ce mama naibii? Chiar trebuie să îl înjuraţi şi după ce a murit? Chiar trebuie să vă daţi repede cu părerea? Chiar trebuie să arătaţi voi că sînteţi mai deştepţi?

Nu am fost vreun fan de-al lui Ralu Filip, nu l-am simpatizat mai deloc, ba mai degrabă mi-a fost indiferent. Şi eu l-am criticat pentru unele decizii. Dar de la a-ţi fi un om indiferent şi pînă la a-l înjura după moarte, deja mi se pare o absurditate! Ce absurditate, e de-a dreptul imbecilitate! Ţi-a făcut ţie, ca om, ceva? Te-a înjurat de mamă? Te-ai întîlnit cu el şi ai luat bătaie de la badigarzii omului? Nu? Şi atunci de ce îl înjuri?

De fapt, nu e vorba neapărat de ce ţi-a făcut, e vorba de idioţenie. De stupizenie. De cretinism. De prostie crasă. Cît de imbecil poţi fi să înjuri un om după ce a murit, fără să te gîndeşti că şi tu, la rîndul tău, cînd o fi să crapi, o să fii la fel de înjurat? De ce trebuie să fii atît de cretin încît să nu-ţi dai seama că fiecare om are păcatele lui, printre care oameni te numeri ŞI TU?

Ralu Filip a avut păcatele lui, a avut punctele lui forte, dar A FOST. Acum, lăsaţi-l să se odihnească. Nu e nevoie să îl bălăcăriţi. Credeţi că voi sînteţi mai deştepţi? De cîtă prostie poţi da dovadă scoţindu-i ochii unui mort? Singura explicaţie pe care o pot vedea este aceea că, probabil, dejtepţilor lu’ pejte nu le-a murit cineva drag, ca să înţeleagă cum e. Nu, Ralu Filip nu mi-a fost deloc drag, dar am avut prieteni care mi-au murit şi ştiu cum e. Şi totuşi, de ce tre’ să fii atît de imbecil încît să înjuri un om care a murit? Chiar crezi că nu o să plătească pentru faptele lui?

www.subiectiv.ro

MIHAI MORAR: ”Ţiganca” lui Basescu şi ”pleava” lui Sarkozy

Nicolas Sarkozy - inca ministru de interne al Frantei. Alege o ora tarzie pentru a inaugura o noua companie republicana de securitate, intr-unul din cartierele Parisului cu rata record a criminalitatii. Previzibil, ii apare in cale o ”gasca” de cateva sute de huligani, care in loc de paine si sare, il complimenteaza cu ”mama” si ”tata” si, apoi, cam cu tot ce le pica in mana.

Isi da seama ca plimbarea de seara nu mai poate continua, este ascuns in cel mai apropiat post de politie, fortele de ordine recuceresc prin forta terenul, Sarkozy isi continua vitejeste vizita. Cand de la una din ferestrele cartierului, o femeie de origine magrebiana sparge linistea restaurata a cartierului: ”Domnule Sarkozy, scapati-ne de aceasta pleava! ( fr: racaille) Nu se mai poate asa!” Viitorul presedinte raspunde: ”Da, doamna, sunt aici pentru asta, va voi scapa de aceasta pleava!”

Agatata de-un cuvant, presa franceza a pictat in urmatoarele zile portretul lui Sarkozy: rasist, xenofob, necumpatat, dusman al generatiei tinere.

Sarkozy nu si-a cerut nici pana azi scuze. In ”Martor”, cartea sa cu rol de manifest electoral, politicianul isi asuma limbajul: ”Pentru mine nu exista vocabular recomandat elitelor si vocabular acceptat de popor. Vorbesti adevarat sau vorbesti fals. Esti franc sau esti ipocrit. Vorbesti vulgar sau vorbesti respectuos. Folosind cuvantul pleava, eu nu am avut nici un moment sentimentul ca as fi vulgar, ipocrit oi nesincer.”

Abia astept cartea autobiografica a lui Traian Basescu, ”Cumparator de weekend. La Selgros”. Anticipez fila alba cu dedicatiile din coltul stanga-sus. ”Dedic aceaste pagini lui Jeg, O. Zara si A. Pana. Regret ca nu mi-ati implinit visul: un gaozar sa ia in casatorie o tiganca imputita si impreuna sa conceapa un puiutz de comunist.” Pozez si randurile explicative din interiorul cartii: ”Intotdeauna am fost de parere ca poporul trebuie sa foloseasca limbajul elitelor. Regret derapajele de tipul gaozar sau tiganca imputita. Imi cer scuze. Ar fi trebuit sa fiu mult mai academic. Pederast ar fi sunat altfel. La fel ca ipochimena de etnie rroma suferind de diaforeza.”

http://morar.hotnews.ro/

CĂTĂLIN TOLONTAN: "Moştenirea lui Ralu Filip"

Cînd un om de 47 de ani moare din senin de inimă te gîndeşti că a avut o problemă. Cînd profesorul doctor Eduard Apetrei, citat de “Gândul“, declară că afecţiunile cardiovasculare determină 62% dintre decesele din România, înseamnă că toţi avem o problemă şi că, deocamdată, a plătit doar Ralu Filip!

Preşedintele CNA a murit astăzi. Acum ceva vreme l-am văzut la televizor, vorbind despre viaţa din Bucureşti şi din celelalte aglomerări urbane. Nu trebuia neapărat să fii de acord cu opţiunile sale politice sau cu acţiunile din zona reglementării TV pentru a te regăsi în discursul fostului jurnalist. “Ne comportăm de parcă oraşul înseamnă doar hipermarketuri, sedii de firme şi străzi pline de maşini! Nimeni nu vorbeşte despre parcuri, despre aer, despre locurile de făcut sport”, spunea el.

De dragul efectului dramatic ar trebui scris cuvîntul “premoniţie”. Probabil însă că “preocupare” e mai cinstit. Ralu Filip era îngrjorat de costurile ascunse ale creşterii economice. Într-o societate înapoiată, fără cultura mediului şi a sportului, banii vin spre noi şi se pun direct pe artere şi pe plămîni. Trăim nu cu leul greu, ci cu leul caloric şi hipertensiv.

Avem mai multe mall-uri decît piscine. Viaţa oraşului se destramă, plimbările de pe trotuare se mută între raioane şi sîntem atît de departe de dezbaterile care încing Occidentul, acolo unde se discută despre “Wall Street versus Main Street”.

După ani de stagnare, ne bucurăm de cea mai bună perioadă a economiei. În absenţa stadioanelor, a pistelor pentru biciclete, a sălilor de sport şi a parcurilor, nu vom face însă altceva decît să ne otrăvim cu creşterea PIB, ca oameni şi ca ţară.

Asta a apucat s-o spună Ralu Filip, înainte să moară la 47 de ani, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un spital din România, recordmena europeană a mortalităţii prin boli de inimă.

www.tolo.ro

ALEX MIHĂILEANU: "Miserupismul"

Trăsătură cruntă, caracteristică românilor, miserupismul reprezintă esenţa însăşi existenţei prezente a unui popor obosit şi plictisit. “Mi se rupe”, spuse oarecine şi îşi văzu în continuare de propria treabă. Mi se rupe, ţi se rupe, i se rupe, ni se rupe, vi se rupe, li se rupe. Conjugarea cea mai frecventă a stării de spirit.

Adevărul e că miserupismul nu e doar o stare de spirit, nu e doar o atitudine, nu e doar un conglomerat de replici. Dimpotrivă, miserupismul este o reacţie alergică, reacţie cauzată de diverşi factori, începînd cu un eveniment sau cu un fapt şi terminînd cu o persoană. Miserupismul este o chestiune de-a dreptul fascinantă, cîtă vreme ai timp să stai şi să o analizezi.

Din păcate, am ajuns şi eu la trista concluzie că, în extrem de multe situaţii, miserupismul este cea mai bună soluţie. Trăim înconjuraţi de atît de mulţi oameni, de atît de multe caractere şi personalităţi - în sens pur psihologic - distincte, încît nu ai cum să nu remarci că, de multe ori, cea mai bună, respectiv cea mai simplă soluţie, nu este alta decît indiferenţa.

Dacă nuanţezi un pic noţiunea de indiferenţă, ajungi să constaţi că nu e altceva decît miserupism. Spre deosebire de pura indiferenţă, miserupismul tinde să fie, mai degrabă, o diferenţă de atitudine care ţine exclusiv de o serie de factori. Iniţial, miserupismul nu există decît sub formă de frustrare. Continuarea este nepăsarea corelată cu eventuala diferenţa, însă susţinută dacă şi numai dacă există şi un alt cîştig decît ideea de mulţumire şi preţuire, recunoştinţă sau respect.

Altfel spus, miserupismul se poate transforma într-o formă de heirupism în condiţiile în care beneficiază de o motivaţie intensă, de cele mai multe ori palpabilă, cu amendamentul că trebuie să apară în momente favorabile pentru miserupist şi nefavorabile pentru ceilalţi. Practic, miserupismul poate fi definit şi ca o formă de egoism ceva mai evoluat, evoluţia constînd nu doar într-un lanţ de cerinţe mult mai sofisticate, ci şi într-o atitudine oarecum sfidătoare, combinată cu ipocrizie şi nesimţire voalată.

Unde se vrea a se ajunge cu această definire oarecum redundantă? Ei bine, a ajuns să mi se rupă. Chiar dacă miserupismul este definit de o serie de termeni precum nesimţire, indiferenţă şi ipocrizie, uneori, este cea mai bună soluţie pentru a-ţi calma nervii provocaţi de propriile-ţi bune intenţii.

Cu toate că, pînă la urmă, tot miserupism se numeşte, consider că, în ceea ce mă priveşte, miserupismul meu este cauzat de miserupismul şi de indiferenţa celorlalţi. Presupun că este o chestie echitabilă, un raport de unu pe unu, favorabil ambelor jumătăţi ale ecuaţiei. În caz contrar, rezultatele ar fi catastrofale pentru una dintre cele două părţi implicate, iar cataclismul, în nici un caz, nu trebuie să fie suportat de propria persoană. Pînă la urmă, ghidajul unei vieţi este bazat pe doze egoism. Tot secretul este să ştii cînd şi cum să le administrezi.

www.subiectiv.ro

SILVIU ŞTEFĂNESCU: "Telefonul de la miezul zilei"

Sa ne lamurim.
Vine una la tine si te filmeaza cu telefonul mobil, la supermarket, in timp ce te intreaba ce si cat ai cumparat. Nu stii de unde e, nu are microfon sau camera branduita, e una bruneta care se tine de tine. Iar tu esti cu nevasta ;-).
Ii spui fetei: lasa-ma, te rog. Ea, nimic. Se tzine de tine, pana cand, dupa inca doua schimburi de replici, te enevezi si ii iei mobilul din mana, te urci in masina iar dupa ce inchizi portiera, injuri. Ca e cu pi... sau cu pu..., ca e cu tzi... sau cu cu..., ideea e ca injuri, te descarci. Esti la tine in masina, zici ce vrei. O sa ii dai tu mai tarziu telefonul.

Eu cred ca scandalul este providential, si nu din cauza ca ne-a aratat inca o data "cat de grobian" este uneori presedintele in exercitiu. T.B. este asa de mult timp, il cunoastem. Pe multi (ii deranjeaza asta mai putin decat multumirile adresate de I.I. minerilor, de exemplu.
Scandalul e binevenit insa pentru ca pune in discutie si felul in care jurnalistii isi fac meseria, felul in care iau la intrebari un om politic in timpul lui privat. Din tot scandalul asta, in care s-au inflamat atatea personalitati, T.B. va iesi bine, pentru ca gestul lui a fost spontan, visceral, mitocan, in timp ce reactia la gest pare inveninata, interesata, acumulata.

http://dinmers.blogspot.com/