ANDREEA PORA: Coruptie de la o posta

Desi tanar si la inceput de cariera, ministrul Chiuariu ar trebui sa fie o nesecata sursa de inspiratie pentru colegii sai de cabinet. Domnia sa breveteaza un gen de comportament politic neexploatat suficient pana acum: atunci cand esti prins cu greseala, fie minti pivindu-ti fix in ochi interlocutorii, fie dai vina pe cei care nu se pot apara din motive de complicitate sau de subordonare.Sa luam exemplul scandalului Tulus, reintrat fulgerator in atentie odata cu vestea venita cu Posta Romana ca unii ministri, printre care insusi Chiuariu, ar fi cercetati preliminar intr-un dosar penal.Expeditorul mesajului este hulitul Tulus, seful sectiei de procurori din DNA care instrumenteaza dosarele de mare coruptie, deci si pe cel cu afacerea Posta si grupul de interese din jurul ei.Dorinta lui Chiuariu de a scapa de Tulus este de aceea mai proaspata, mai apriga si mai cutezatoare ca in primavara. Caci numai ea l-a putut impinge sa spuna in direct si in prime-time ca Tulus ar fi facut disparut un dosar si ca raportul de verificare a Sectiei a II-a este "un dezastru". A spus toate acestea cu vocea-i in neterminata formare, cu o incruntatura amenintatoare si buzele linie.

Mai, mai sa-l crezi, ca doar e seful Justitiei! Adevarul e insa altul. CSM-ul a clarificat inca de acum o saptamana chestiunea, mai precis dosarul e la locul lui in fisete, iar raportul procurorilor inspectori e departe de dezastrul pe care si l-ar dori Chiuariu.Asta nu inseamna ca ministrul nu face totul si chiar mai mult decat atat ca sa schimbe raportul, sa-l mai innegreasca pe ici pe colo, dupa formula incercata si cu raportul de monitorizare al Comisiei Europene.O prima mostra de presiune deja exista: din nota de inspectie a procurorilor aflata pe masa CSM in sedinta din 6 septembrie s-a volatilizat pasajul referitor la cererea de revocare din functie a lui Tulus considerata "disproportionata in raport cu obiectivul legitim declarat, respectiv eficientizarea luptei impotriva coruptiei".Cu toate acestea, bratul lung al lui Chiuariu a inceput sa intre la apa, din moment ce din raport reiese negru pe alb ca a facut "o anume presiune asupra conducerii DNA". Singurul care nu distinge bine culorile esentiale este premierul Tariceanu, care spune ca raportul arata ca nu au fost presiuni. Amin!Rapiditatea cu care au evoluat evenimentele in ultimele zile arata ca Justitiei i se pregateste ceva. Nu e clar ce, pentru ca situatia politica e confuza, totul depinzand de longevitatea cabinetului Tariceanu si, implicit, a formidabililor lui ministri, in frunte cu Chiuariu.Este limpede ca lupta impotriva lui Tulus si Morar a intrat in linie dreapta, cum la fel de clar e ca nici acestia nu stau cu bratele incrucisate. Dovada ca nu au retineri in a cerceta ministri, in a-si baga nasul in megaafacerile unor grupuri de interese, in majoritate transpartinice.Faptul ca intr-un an cu mare incarcatura electorala principalii actori de pe scena politica nu-si pot vedea linistiti de campanii si sforarii - iata, nici macar Nastase nu e lasat sa reintre in politica prin bloguri si manevre mai mult sau mai putin virtuale, asteptand decizia presedintelui pentru reluarea urmaririi penale - e de natura sa arate ca mobilizarea impotriva celor doi procurori va fimaxima.De data aceasta insa victoria politicului corupt nu mai este chiar atat de sigura, din simplul motiv ca procurorii si magistratii au simtit in perioada Macovei gustul independentei si al respectului de sine. In plus, Chiuariu are marele merit de a se bucura de dispretul aproape unanim al acestora. Vremea marionetelor cu tafna si tupeu incepe sa apuna. Mai ales in domenii sensibile cum sunt Justitia si Educatia ...

Blogger e folosit de hackeri pentru răspindirea de viruşi

Cel mai popular site de bloguri din lume, Blogger (ex-Blogspot), deţinut de Google, este folosit de hackeri care creează jurnale fantomă şi posteaza articole cu link-uri spre site-uri infectate cu diverşi viruşi, spun specialiştii în securitate citaţi de presa americană. (continuare aici)

Iulian Enache:"Oda lui Patriciu"

Actul I

O fosta colega imi atrage atentia ca ieri, in toate ziarele, subiectul principal pe economic a fost scandalul de la Bursa cu actiunile Rompetrol. Ca n-ar fi anuntat Patriciu la timp Bursa, ca a fost o magarie, ca cineva a facut bani, etc. In Adevarul, liniste si pace, mucles, mers pe burta senin si joc de glezne. Era doar ceva ca pretul actiunilor Rompetrol s-ar putea sa creasca la nu stiu cat.
Trebuie sa marturisesc ca stiu de unde se trage chestia asta, si nu e de la Patriciu. Si nici macar de la redactori. In general, exista prin redactii un redactor sef, un redactor sef-adjunct sau un sef de sectie care controleaza informatiile. Daca unul din astia e batut in cap, o sa blocheze informatia despre patronul ziarului pe principiul "nu scriem de rau despre taticul nostru". Pentru ca-i tremura picioarele la perspectiva de a fi dat afara sau mustrat, se transforma intr-un activist tampit de partid, care dobandeste brusc un elan comunist si cenzureaza ca blegul, stricandu-i afacerea patronului. De ce? Simplu. Cum arata un ziar central care refuza sa dea o informatie la zi despre patronul sau, in aceeasi zi in care restul presei centrale e plina de chestia respectiva? In primul rand da impresia ca patronul i-a dictat direct chestia respectiva, ca patronul are ceva de ascuns si ca ziarul ala, ca atare, nu e de incredere. Pierderi de tiraj, de reclama, de bani. Pentru ca cititorul nu este atat de prost pe cat il cred unii redactori sefi obisnuiti cu viata la Scanteia. Iata cum un elan de trepadus proactiv poate sa faca rau celui pe care crede in mintea lui ca de fapt il apara.

Actul II
Ma uit la ce scrie presa centrala si la ce comentarii scriu cititorii sai pe site-urile ziarelor despre vanzarea a 75% din Rompetrol de catre Patriciu. Toti frustratii, toti comunistii ordinari care pozeaza in capitalisti de bun-simt au pareri. Manie proletara, Patriciu e un hot ordinar, sa-i luam banii si sa-i impartim intre noi, cum isi permite ala sa faca atatia bani, etc.
Acum, nu ca Patriciu ar fi vreun inger. Ceea ce n-a reusit sa inteleaga romanul frustrat este ca nu poti fi om de afaceri si inger in acelasi timp. Nu in Romania. In alte parti, nu multe, poti, dar nici macar acolo nu se intampla. Ceea ce uita tugulanul care munceste patru ore pe santier pe 10 milioane si dupa aia munceste alte opt ore in carciuma la vodca este ca Patriciu a muncit pentru banii aia de i-au sarit capacele. A luat Rompetrol, pe bune sau prin magarii, pe vremea cand avea o cifra de afaceri de cinci milioane de dolari. In 2006 a avut o cifra de afaceri de sase miliarde de dolari. A cumparat rafinaria Vega Ploiesti. In noua luni, i-a triplat cifra de afaceri. Colegii care au scris pe Finante va pot confirma ca isi platea ratele la datoriile pe care le avea la stat cu rigurozitate. Azi, insa, Patriciu este inamicul public numarul unu, pentru ca asa i s-a sculat domnului Basescu. Anchete in weekend la 12 noaptea (atentie, organele abilitate nu lucreaza in weekend decat atunci cand primesc telefoane de la un betiv nervos, pare-se), catuse, noroi, declaratii in presa despre vinovatie inainte ca procesul sa se fi finalizat. In fine, romanisme.
Apropo, domnule presedinte incoruptibil, ce se mai aude cu Rafo? Cat au platit din datorii la stat? Fireste, sunt intrebari retorice, pentru ca din Rafo nu ies bani decat in directia conturilor personale. Altfel nu.
Nu-i plang de mila lui Patriciu. Sunt convins ca a facut destule lucruri necurate ca sa ajunga aici. Insa din toata clica de hoti care apar pe teveuri, e singurul care mi-a raspuns la telefon de fiecare data si mi-a oferit toate informatiile pe care i le-am cerut. Omul mi se pare un capitalist veritabil, si este cu siguranta foarte inteligent. De cate ori l-am sunat, era informat cu tot ce se intampla pe piata petroliera din lumea asta, desi are o armata de oameni care ar trebui sa faca asta pentru el. De aceea, daca este gasit vinovat de hotie, bagati-l la puscarie. Daca nu, lasati-l naibii in pace sa se bucure de banii aia pe care i-a muncit. Si daca vreti si voi bani, nu mai ravniti la aia pe care ii are Patriciu - faceti-i pe ai vostri. Luati si voi o companie si dati-i papa pana se face mare - apoi va puteti cumpara o insula si va puteti declara stat.

Cristian Tudor Popescu:"Directia a Saptea"

Dinspre partea intelectuala a natiei se scurg discursuri indignate cu privire la kivetschul sexualo-morbido-banos-sentimentos care da pe dinafara din canalele mass-media. Vulgaritate, obscenitati, niet kultur, maneaua si madmuzeaua, organul cica de 30 cm al portarului Prunea la pagina intai.

Asa e, acest chiveci e din ce in ce mai greu suportabil, te impinge dincolo de dezgust, in izolare si instrainare - dar partea intelectuala nu isi scoate si ea la iveala organul?

Ba da, la intelectuali, organul lui Prunea este just now capul lui Balaceanu-Stolnici. Capul profesorului, savantului, mentorului, seniorului, povatuitorului Balaceanu-Stolnici.

Prevazut cu barbete, ochelari cu ham, caruntete pieptanata pe spate - capul unui bunic venerabil, al tatanelui spiritual, al boierului liberal, mai sa-i mananci din palma acadeaua intelepciunii pe care ne-o da regulat la televizor si la ziar.

Cum dadea si rapoartele la Securitate medicul Balaceanu-Stolnici. Intocmite stiintific, cu cap, caci capul este organul cu care intelectualul lucreaza cu organele. Cum spuneam, e plina Romania de Leonarji da Vinclu, si nu numai la fotbal. E pacat sa nu fie utilizate toate capacitatile lor. De-aia l-a si facut Securitatea tovaras doctor docent, la cerere, pe d. Stolnici.

Si il mai si platea cu 8.000 lei in 1965, ceea ce a fost si este cat se poate de firesc, asa cum observa asta-vara dl. Gabriel Liiceanu: ce, e mult 10.000 de euro de la buget pentru o discutie a organului cu un intelectual de marca?

In 2006, la semicentenarul TVR, m-am intalnit pentru prima si ultima oara cu d. Stolnici: venea prin Tunelul Timpului, injghebat la intrarea in institutie, la brat cu d-na Mona Musca. Cu d-na Musca, deja cunoscuta sub numele „Dana“, am schimbat un salut din ochi, scurt si trist. D.

Stolnici insa m-a insfacat de cot si mi-a livrat gratuit urmatoarea informatie: „Stii dumneata ca eu am colaborat cu Televiziunea inca de cand s-a infiintat?“ Mi-am desprins usurel membrul si l-am intrebat la randul meu: „Dar cu Securitatea, tot de la infiintare ati colaborat?“

Venerabilul nu s-a socat, nu s-a froasat, nu s-a suparat. A ras cu pofta: „Ehe, si asta era o institutie serioasa, domnu’ Popescu!“ - dupa care s-a topit in Tunelul Timpului.

Cred ca d. Stolnici va continua sa rada si dupa ce va fi cunoscuta frumusetea lui de dosar cat o teza de doctorat. Un gazetar care s-a atins cu Securitatea nici cat o sutime din contactele vanjoase ale d. Balaceanu a fost exclus din presa. Boierul Stolnici ne va fi in continuare mentor, ne va ragai intelepciuni fara sa se tulbure, caci sangele albastru stimuleaza hormonul nesimtirii superioare.

Nu intamplator, de pe rafturile librariilor ne priveste reeditarea cartii distinsului coleg de confesiuni contra cost la organ al d. Stolnici: „Bunul simt ca paradox“, de Al. Paleologu.

Si tot nu intamplator, d. Stolnici este si membru in Colegiul pentru alegerea Patriarhului: intelectualii de vita si popii cu stele sunt baza Directiei a Saptea a Securitatii. Celelalte sase directii ale DSS au disparut, Directia a Saptea va dainui peste vremi, caci ruperea pecetii ei ar aduce pe pamant miezul Armaghedonului launtric romanesc.

Gandul, Cristian Tudor Popescu

DAN TAPALAGA:"Ipocrizii la catafalcul Patriarhului"

Moartea Patriarhului Teoctist aminteste cumva, pastrand proportiile, de amneziile colective recente manifestate la catafalcul lui Octavian Paler. Trecutul tenebros al celor doi se dilueaza intr-o mare de lacrimi si se evapora odata cu ele.

De spus, tot s-a spus insa cam tot ce trebuia pentru ca imaginea celui care a condus 21 de ani Biserica Ortodoxa Romana sa fie completa: trecutul legionar, colaborationismul cu regimul comunist, refuzul retrocedarii proprietatilor catre greco-catolici, ferecarea dosarelor de colaboratori ai Securitatii, concubinajul Bisericii cu puterea politica de dupa 89.

Asupra acestor aspecte au insistat mai mult agentiile de presa si ziarele occidentale, mai putin cele romanesti. Associated Press, Reuters, The Independent sau Le Monde au scris necrologuri complete, unele chiar foarte critice.

Analistii, jurnalistii si politicienii romani au preferat trei tipuri de atitudini: fie l-au glorificat si cvasicanonizat pe defunct (Ziua, Gandul, Jurnalul National), fie au mimat un echilibru pios si un discurs iertator, dar cam fatarnic (Evenimentul Zilei, Cotidianul, Realitatea TV), dar tot au strecurat cite ceva „de rau” ca sa nu para complet lobotomizati,
fie au lasat la o parte orice prejudecati si si-au vazut de treaba („BOR, la rascruce”, Romania Libera 1 august, „Decorat si in Paradis”, Romania Libera 2 august).

Intr-o tara cu cel mai ridicat grad de religiozitate din Europa, unde Biserica se afla in topul increderii cu procente uriase, pare cam dificil sa-ti pastrezi luciditatea, decenta si onestitatea. Cu ochii pe sondaje si pe asaltul populatiei la Patriarhie, redactiile si-au ales verbele cu grija, la fel ca politicienii. Cinic, dar eficient.

Bun, presa populista, analistii propagandisti... faca-se voia lor. Responsabilitatea si coerenta n-au fost niciodata punctul lor forte. Ei nu antreneaza pozitii oficiale, intiparite in paginile istoriei. Cei care reprezinta institutiile statului au dat insa probe de schizofrenie politica si incoerenta, starnind usoare confuzii morale in randul celor cu un dram de gandire autonoma.

Or cu ei se face istoria. Actele lor au semnificatii profunde, iar ele transmit mesaje importante. Si ce ne transmit: ca negrul de ieri poate fi astazi cu totul alb.

De exemplu: Guvernul declara zi de doliu national, stergand granita intre stat si biserica, teoretic separate. Cu o mana, Traian Basescu ii acorda Patriarhului cea mai inalta distinctie, cu care au mai fost onorati doar cativa sefi de stat si personalitati din afara tarii. Cu cealalta mana, i-a intins, la sfarsitul anului trecut, un raport demolator, pentru Biserica si Patriarh deopotriva.

Si atunci, ce sa intelegem de fapt? Ce sa le spunem familiilor preotilor morti la Sighet? Ca martirii lor, niciodata razbunati indeajuns, vor sta pe pamant la picioarele statuii ridicate post mortem de statul roman Patriarhului Teoctist? Ca, in Romania, poti sa cazi in cele mai grele pacate, poti comite cele mai grave compromisuri caci ele iti vor fi iertate si chiar rasplatite pe pamant cu medalii si onoruri oficiale de indata ce treci pe lumea cealalta?

Complicat raspuns, mai ales daca cititi pasajul despre Patriarhul Teoctist din „raportul Tismaneanu”, document oficial adoptat in Parlamentul Romaniei:

„ (...) Istoricii ortodocsi din vechea generatie au apelat la jenante mijloace de a ascunde detentia episcopilor uniti in manastirile ortodoxe in perioadele 1948-1950 si 1955-1970.

De altfel, partea cea mai dureroasa si delicata a memoriilor lui Iuliu Hossu este cea consacrata raporturilor cu ierarhia ortodoxa, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla consemnand cu o profunda tristete purtarea cinica si lipsita de pocainta a unor prelati ortodocsi, precum patriarhul Justinian Marina, mitropolitii Nicolae Balan si Iustin Moisescu, episcopii Nicolae Colan si Teoctist Arapasu.

Cu cel din urma, Iuliu Hossu a purtat mai multe discutii in contradictoriu atat la Curtea de Arges, cat si la manastirea Ciorogarla. Ierarhul greco-catolic noteaza ca, la 14 august 1956, a fost vizitat la Ciorogarla de episcopul vicar Teoctist si de Alexandru Ionescu, vicar patriarhal, care i-au adus trista veste a separarii de cei doi confrati, episcopii Alexandru Rusu si Ioan Balan.

Aceste intalniri sunt surprinse si de documentele organelor represive: spre exemplu, o nota a Securitatii din 12 septembrie 1956 consemneaza ca:

„din convorbirile avute cu Iuliu Hossu si [Ioan] Balan, se constata ca ei nu renunta cu nimic la credinta lor politica si religioasa. Hossu a declarat in fata episcopului T[eoctist] Arapasu, Al. Ionescu si I. Florea: «Credinta noastra este viata noastra. Atunci cand ni se va lua viata, atunci vom fi dezlegati de credinta noastra»”.

Atat Iustin Moisescu, cat si Teoctist Arapasu, succesorii patriarhului Justinian, desi faceau parte din tabere ecleziale rivale, au ajuns in fruntea BOR datorita loialitatii dovedite fata de conducerea Partidului Comunist, primul avand si o proasta reputatie de politruc.

Amandoi s-au remarcat ca sustinatori ai „luptei pentru pace”, tema favorita a propagandei comuniste, de fapt parte a discursului isteric antioccidental, in care au fost angrenati prelati si preoti, deveniti activisti in asa-numitele Comitete de Lupta pentru Pace.

Cateva documente descoperite foarte recent in fondul CC al PCR - Sectia Cadre, reprezentand fisa de cadre a Prea Fericirii Sale Parintele Patriarh Teoctist, indica cu claritate faptul ca apartenenta la aceste comitete a fost intr-un fel o conditie a ascensiunii sale catre cea mai inalta demnitate ecleziastica, a fost pretul platit pentru ca factorii decizionali de la varful PCR sa-l accepte mai intai ca episcop, apoi mitropolit si, in fine, in 1986, patriarh.

Faptul ca arhimandritul (si mai apoi episcopul) Teoctist a fost inca din 1948 mesagerul puterii politice pe langa episcopii greco-catolici aflati in detentie a avut urmari care s-au vadit chiar si dupa 1989, exacerband resentimentele multor clerici si credinciosi uniti.”

Hotnews

DOC:"Pagubele produse de tiganca Macovei, si teoria dreptului conditionat"

Monica Macovei a castigat 13.366 euro dintr-un proces contra Romaniei la CEDO. Este primul caz in care o persoana de etnie roma este despagubita international pentru rele tratamente din partea politiei romane.

Citesti aceasta prima parte dintr-un articol din Gandul, si te gandesti, ia te uita, nu stiam ca dna Macovei e de etnie roma! Trebuie sa citesti mai departe sa-ti dai seama despre ce e vorba, e un fel de jurnalism cu obstacole.

In realitate, dna Macovei a fost avocatul respectivei persoane in procesul castigat la CEDO. De ce este bagata in titlul articolului, ce importanta are daca a fost ea sau altcineva? Eh, poate ca angajatii lui Popescu C.T. au o mare admiratie fata de profesionalismul fostului ministru al Justitiei. Sau, ma rog, poate ca nu.

Tot din articol ne-ar mai putea duce gandul ca dna Macovei a provocat o paguba Romaniei (in realitate statul roman e cel care si-a produs siesi paguba in toate aceste cazuri, si nu ma refer doar la sumele date ca despagubire).

Si am mai putea crede ca dna Macovei i-a provocat o paguba si celui reprezentat, scrie supra titlul articolului “In vreme ce clientul ei primeste doar 8.000 de euro despagubiri”, doar ca in realitate aceste sume sunt stabilite de Curte.

Oricum, daca tinem cont ca ziarul sefului Clubului Roman de Presa a inventat un intreg episod in care ministrul Justitiei de atunci cerea schimbarea procurorului din dosarul dlui Patriciu, si apoi a publicat cu surle si trambite gramada aceea de minciuni, episodul acesta, micile malitiozitati strecurate printre randuri la adresa dnei Macovei sunt chiar inofensive si triviale; mai ales pentru cineva obisnuit cu acest tip de a face presa.

In alta ordine de idei, cazul pe care statul nostru l-a pierdut la CEDO este o exemplificare a unui gen de atitudini foarte raspandite in tara noastra si care ar putea fi grupate sub numele generic de “teoria dreptului conditionat”.

Cum ii spune numele, teoria recunoaste existenta abstracta a unui anume drept, dar considera normal ca acesta sa dispara in cazuri specifice, daca subiectul nu indeplineste anumite conditii, mai mult sau mai putin severe.

Spre exemplu, in cazul de mai sus, politia l-a maltratat pe omul respectiv, iar procurorii au refuzat sa-i ia in considerare plangerea, cu tot cu adeverinta medico-legala si martori, pe motiv ca el (si cu tatal sau) “sunt cunoscuti de mult timp ca elemente antisociale, fiind predispusi la acte de violenta si sustrageri” samd.

Cu alte cuvinte, sigur ca exista un drept de acces la justitie sau protectie impotriva relelor tratamente, dar el se aplica doar cetatenilor model! Cei pe care procurorii ii cunosc ca elemente antisociale nu pot sa-l invoce, e un lucru normal. Si normal l-a considerat si justitia romana. Dreptul exista, dar e conditionat.

Alte exemple? Pai nu trebuie sa merg mai departe de un articol trecut, cel in care tratam un articol de ziar publicand corespondenta privata a unei persoane. Justificarea, atat a ziarului cat si a celor care l-au sustinut? A, pai individa cu pricina are o multime de defecte, e platita din bani public, e suspecta, ne face de ras cu practicile ei sexuale si asa mai departe.

Cu alte cuvinte, exista dreptul la viata privata si la inviolabilitatea corespondentei da’ cu conditia sa nu scrii chestii suspecte, sa faci sex asa cum trebuie, sa nu fii platit din bani publici, si in general sa le fii simpatic. Daca nu indeplinesti conditiile astea, atunci - perfect natural dupa proponentii acestei teorii - dreptul dispare.

Si as mai putea da o multime de exemple; poti avea drept de proprietate, cu conditia sa fii mancat salam cu soia si sa fii rezonabil de sarac; exista libertatea cuvantului, dar sa nu scrii chestii care sa-i supere; poti avea dreptul la un tratament corect in justitie, cu conditia ca mass-media sa nu te fi judecat in prealabil samd.

Care e problema cu teoria asta? Pai e o contradictie de termeni. Nu este o teorie a dreptului conditionat, este o teorie a anularii notiunii de drept. Daca un drept este o libertate recunoscuta de lege, atunci, prin implicatie imediata, un drept conditionat (altfel decat de respectarea drepturilor celorlalti) este un drept inexistent.

Conditionat nu este dreptul, restrangerea lui este strict conditionata, cu atat mai strict cu cat dreptul este mai important si restrangerea mai severa.

Inventarul stricaciunilor politice

TRAIAN UNGUREANU: Chiuariu, cuman imputit!

Demnitari si minidemnitari, tatuati cu insemnele legalitatii, prind in virf de lance fonduri, terenuri, legi. Traim european, sub jurisdictia necontenita a intocmirii tribale.

Un timp, acest fel de a imparati a avut, totusi, un hobby cameleonic: justitia noastra tribala se sulemenea, spre a rinji convingator, cu fata umana. Nu mai e cazul.

Usurinta cu care aristocratia noastra penala s-a trezit cazata in complexul european a mistuit ultimul fard si a slobozit la prapad nerusinarea cu fata cumana.

A aparut, de undeva din adincurile unei autobaze, frizat cu o ramastura de motorina si descleiat de ultima coaja de buna-credinta, Tudor Chiuariu. Saptamina trecuta, la primul contact cu aerul critic al civilizatiei, Chiuariu s-a infoiat prosteste si a trecut la amenintari.

Un document al organizatiei Initiativa pentru o Justitie Curata insira cele mai proaspete faradelegi incheiate sub ochii ministrului Justitiei cumane. Ministrul a raspuns anuntind ca va da in judecata organizatia.

Pina la proces, Chiuariu are inca timp sa demisioneze sau, mai bine, sa se retraga anticipat la autobaza, spre a toca sporul de pensie recent scuipat din buget de faimosul duet antipopulist PSD - Tariceanu.

In drum spre autobaza, ministrul Justitiei cumane va avea timp sa se gindeasca la citeva intrebari simple.

E adevarat ca ministrul Justitiei cumane a cerut mazilirea procurorului Tulus, vinovat de anchetarea in clar a cuscrilor de alianta ai PNL? E adevarat ca acelasi functionar cuman a cerut cenzurarea Raportului Comisiei Europene, din care trebuiau scoase de chica tocmai meritele procurorilor?

E adevarat ca directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor si-a infipt trei rude la conducerea bulaului din Craiova?

Si ca, de gura presei, ministerul a facut un control, ancheta a gasit ca asa stau lucrurile, drept pentru care ministrul bulaofil a dispus demiterea sefului Corpului de Control?

E adevarat ca a fost demis si un director adjunct, iar in locul lui a fost angajat sotul sefei de cabinet al ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, celalalt luceafar pe baterii al politicii romanesti? E adevarat ca

ministrul Justitiei cumane a angajat fara concurs magistrati in posturi de conducere in penitenciare si ca salariul cumulat al acestor protejati atinge 150 de milioane?

E adevarat sau nu ca sub Chiuariu se da concurs pentru un post, cistiga doi candidati, dupa care se mai creeaza un post?

Toate aceste date vin din acte si din surse oficiale. Asa cum, la fel de oficial si de negru pe alb, traim in tara in care un nefericit spinzurat de propriile frustrari injura si calomniaza de 15 ani tot ce-si doreste. Ziarul nefericitului e „Romania Mare“ si e intangibil.

Prin urmare, ma socotesc aparat de rinduiala care protejeaza insulta si spun tare, fara frica de proces: Chiuariu, cuman imputit!

Cotidianul