TRAIAN UNGUREANU: Chiuariu, cuman imputit!

Demnitari si minidemnitari, tatuati cu insemnele legalitatii, prind in virf de lance fonduri, terenuri, legi. Traim european, sub jurisdictia necontenita a intocmirii tribale.

Un timp, acest fel de a imparati a avut, totusi, un hobby cameleonic: justitia noastra tribala se sulemenea, spre a rinji convingator, cu fata umana. Nu mai e cazul.

Usurinta cu care aristocratia noastra penala s-a trezit cazata in complexul european a mistuit ultimul fard si a slobozit la prapad nerusinarea cu fata cumana.

A aparut, de undeva din adincurile unei autobaze, frizat cu o ramastura de motorina si descleiat de ultima coaja de buna-credinta, Tudor Chiuariu. Saptamina trecuta, la primul contact cu aerul critic al civilizatiei, Chiuariu s-a infoiat prosteste si a trecut la amenintari.

Un document al organizatiei Initiativa pentru o Justitie Curata insira cele mai proaspete faradelegi incheiate sub ochii ministrului Justitiei cumane. Ministrul a raspuns anuntind ca va da in judecata organizatia.

Pina la proces, Chiuariu are inca timp sa demisioneze sau, mai bine, sa se retraga anticipat la autobaza, spre a toca sporul de pensie recent scuipat din buget de faimosul duet antipopulist PSD - Tariceanu.

In drum spre autobaza, ministrul Justitiei cumane va avea timp sa se gindeasca la citeva intrebari simple.

E adevarat ca ministrul Justitiei cumane a cerut mazilirea procurorului Tulus, vinovat de anchetarea in clar a cuscrilor de alianta ai PNL? E adevarat ca acelasi functionar cuman a cerut cenzurarea Raportului Comisiei Europene, din care trebuiau scoase de chica tocmai meritele procurorilor?

E adevarat ca directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor si-a infipt trei rude la conducerea bulaului din Craiova?

Si ca, de gura presei, ministerul a facut un control, ancheta a gasit ca asa stau lucrurile, drept pentru care ministrul bulaofil a dispus demiterea sefului Corpului de Control?

E adevarat ca a fost demis si un director adjunct, iar in locul lui a fost angajat sotul sefei de cabinet al ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, celalalt luceafar pe baterii al politicii romanesti? E adevarat ca

ministrul Justitiei cumane a angajat fara concurs magistrati in posturi de conducere in penitenciare si ca salariul cumulat al acestor protejati atinge 150 de milioane?

E adevarat sau nu ca sub Chiuariu se da concurs pentru un post, cistiga doi candidati, dupa care se mai creeaza un post?

Toate aceste date vin din acte si din surse oficiale. Asa cum, la fel de oficial si de negru pe alb, traim in tara in care un nefericit spinzurat de propriile frustrari injura si calomniaza de 15 ani tot ce-si doreste. Ziarul nefericitului e „Romania Mare“ si e intangibil.

Prin urmare, ma socotesc aparat de rinduiala care protejeaza insulta si spun tare, fara frica de proces: Chiuariu, cuman imputit!

Cotidianul

CTP: Pumnul si presa

Dl. Băsescu a arătat calea. Găozarii, păsăricile, ţigăncile împuţite, toţi nenorociţii ăştia de jurnalişti, nişte ciurucuri obraznice, slugile oligarhilor, trebuie trozniţi de orişicare român patriot care vrea să vină în întâmpinarea dorinţelor preşedintelui. Din păcate, vizionarul, iluminatul Traian Băsescu are un popor care nu-l merită. Într-o lună şi jumătate, s-a găsit doar un singur cetăţean responsabil care să înţeleagă şi să pună în aplicare filosofia prezidenţială în materie de presă.

Este vorba de un onest culegător de bani cu bâta din Brăila, care i-a dat unui găozar cu camera pe umăr ce merita pentru că a îndrăznit să-şi facă meseria – nişte pumni, nişte picioare şi „familia mă-tii!”. În loc să fie chemat la Cotroceni şi decorat pentru Serviciu Credincios, cetăţeanul responsabil din Brăila cică ar fi cercetat de Poliţie, din fericire în stare de libertate. Am convingerea însă că organele vor dovedi mintenaş că au înţeles exact mesajul preşedintelui Băsescu: „Cine bate un jurnalist, plăcut este lui Dumnezeu (sponsorul principal al campaniei d-lui Băsescu pentru referendum – n.m)

Gandul

IULIAN LECA: Liviu Cornel Babeş. Un erou?

“Opriti crimele! Brasov egal Auschwitz.” Acesta este textul pe care brasoveanul Liviu Cornel Babes il lasa in urma sa, in ziua de 2 martie 1989, inainte de a-si curma viata in semn de protest fata de atrocitatile regimului comunist… In urma cu 18 ani, la doar cateva luni inainte de Revolutie, Liviu Cornel Babes si-a dat foc pe partia Bradul din Poiana Brasov, in fata catorva sute de turisti romani si straini. Spera astfel sa atraga atentia occidentului asupra politicii opresive si inumane pe care Nicolae Ceausescu o instaurase in Romania. Gestul sau nu a trecut insa neobservat. Partia din Poiana Brasov era un loc frecventat de turistii straini, iar brasoveanul a mizat pe faptul ca acestia aveau sa povesteasca in lumea libera ceea ce vazusera. In aceeasi seara, stirea era transmisa de Radio Europa Libera. In aprilie 1989, tot occidentul a aflat despre Liviu Cornel Babes prin intermediul ziarului “The Free Romanian”, condus de Ion Ratiu. Articolul a fost apoi preluat si de “The Sunday Times”. Liviu Cornel Babes s-a nascut la 10 septembrie 1942 si a lucrat la Trustul de Prefabricate din Brasov ca electrician. Era pasionat de pictura, iar ultima sa opera avea parca sa-i anunte destinul. Pe ultimul tablou Liviu Babes notase discret cuvintul “sfarsit”… In 1997 a fost declarat erou martir si a fost incadrat la drepturile revolutionarilor. Brasovul l-a numit cetatean de onoare post-mortem, iar strada pe care a locuit poarta, astazi, numele martirului.

Este aceasta povestea unui erou? Sau este fapta unui om pripit, nechibzuit si disperat care a dorit doar sa iasa in evidenta, sa iasa din anonimat si sa intre in istorie cu orice pret? Este acesta mesajul unui om care a crezut ca prin gestul sau va trezi la viata o parte macar din poporul sau? A sperat el ca fapta sa declanseze o revolutie sau macar o revolta? Sau a fost constient ca nimeni nu il va urma? A fost Liviu Babes un erou? Cred ca depinde foarte mult de ceea ce noi putem sau vrem sa citim in mesajul si in viata sa…

http://iuleka.wordpress.com/

CRISTIAN TUDOR POPESCU: De ce ziaristul nu e intelectual

Vulgaritatea şi mitocănia presei româneşti au ajuns de nesuportat. Gabriel Liiceanu are tot dreptul să fie indignat. „Să mă pună să explic de ce am ajuns acolo cu un mijloc de transport şi nu cu altul, dacă lucrul ăsta se petrecea pe bani publici sau nepublici. Dacă vreţi să cobor la acest nivel...” Adică la cele câteva biete mii de metri la care zboară un avion pentru intelectuali plătit de popor prin voia preşedintelui său, în vreme ce se ştie că un filosof ca d. Liiceanu se deplasează de regulă gratuit prin stratosferă, cu un dirijabil tras de îngerii care-l deservesc şi pe d. Pleşu.
Ceea ce ignarilor din presă li se va fi părut o replică de un tupeu buimăcitor în gura unui moralist de talia d. Liiceanu. - „Nu pot fi întrebat de ce merg pe bani publici, pentru că nu eu trebuie să verific condiţiile călătoriei, pentru că eu sunt invitat!” – este de fapt o splendidă ilustrare a neoagnosticismului care-l frământă pe filosoful Liiceanu de când a recitit stihurile lui Omar Hayssam – „Eu nu-ntrebat, cu ce plecat/ Ei invitat călătoream/ Şi eu cărat”.
De ce era nevoie de un avion cu 99 de locuri ca să fie transportaţi câţiva inşi? A pune o astfel de întrebare arată încă o dată, dacă mai era nevoie, de ce un ziarist nu poate fi în veci un intelectual. Ziaristul e în stare să-şi scrie articolul pe genunchi, într-un ambuteiaj, într-o sală de aşteptare plină ochi, într-o cârciumă aglomerată. De aceea, el nu înţelege că, pentru a gândi, intelectualul de largă respiraţie are nevoie de spaţiu, noosfera cu centrul în capul lui trebuie să intre în expansiune liberă, fără a întâlni tărtăcuţele perturbatoare ale mocofanilor.

Cât priveşte urgenţa parcurgerii celor 300 km până la mare pe calea aerului, numai tâmpit sau răuvoitor să fii ca să nu înţelegi că, aşa cum a explicat d. Liiceanu, preşedintele „avea dreptul să audă cum stau lucrurile în literatura României, în arta plastică”. Izgonit cu cruzime din cenacluri, ţinut pe la uşile bibliotecilor, fiindu-i interzis accesul în teatre sau la vernisaje, d. Băsescu a putut, în fine, în cadrul acestei întâlniri cvasiconspirative să primească nişte note informative în legătură cu situaţia din literatură şi artă, unde, cum memorabil observa d-sa, „trebuie spuse lucruri simple, pe înţelesul tuturor”. Ca să nu mai vorbim de legea lustraţiei; e musai şi pentru ea o expertiză intelectuală turbo, fiindcă după ce s-a copt 17 ani la foc mic, acum arde cetăţenii mai rău ca seceta.

Cum spuneam, aşa nu se mai poate. Cred că plec din gazetărie, îmi pun în CV că am avut şi eu câteva întâlniri „de lucru” ca invitat al d-lui preşedinte Băsescu şi mă înscriu la intelectuali.

Gandul

ROBERT TURCESCU:"Parastas la 735 de zile"

In iunie 2005, o depesa lansata din faxul Administratiei Prezidentiale ma facea sa privesc cu simpatie crescuta spre locatarul Palatului Cotroceni.

Sub anodinul titlu „Comunicat de presa”, presedintele Traian Basescu lansa o informatie exploziva: cum ca nu va face propuneri pentru membrii Consiliilor de Administratie ale SRR si TVR. Refuzul era explicat prin faptul ca aceste institutii au fost si sint puternic influentate de factorul politic, si, pentru ca acest lucru sa nu se mai intimple in viitor, este necesara o schimbare a cadrului legal in care ele functioneaza. Bravo, Base! am exclamat admirativ, alaturindu-ma, sint convins, milioanelor de romani contribuabili care au privit neputinciosi, ani de-a rindul, cum se alege praful de banii publici tocati de Radioul si Televiziunea la fel de publice. Parea inceputul unei revolutii a binelui.

Au trecut doi ani. Revolutia a infrint. Presedintele Basescu si-a nominalizat membri in Consiliile SRR si TVR. Care, in treacat fie spus, sint la fel de politizate ca acum 735 de zile, adica, pe vremea in care infigea Adriana Saftoiu comunicatul cu refuzul amintit in faxul prezidential. Ce s-a intimplat intre timp, stim cu totii, am trait si-am patit. Nu mi-am inchipuit niciodata ca Romania va avea curind politicieni capabili sa se tina de promisiuni, iar actualul sef al statului conduce, detasat, plutonul celor care au facut din razgindire un mod de actiune politica. Dar marturisesc: mi-am imaginat atunci, in 2005, ca exista sanse reale pentru citeva schimbari asteptate in societatea romaneasca, depolitizarea SRR si a TVR fiind una dintre ele.

„Presedintele Basescu considera ca este timpul ca SRR si TVR sa fie cu adevarat in serviciul beneficiarului lor, publicul, ceea ce impune modificarea, de urgenta, a organizarii si functionarii celor doua institutii, inclusiv in ceea ce priveste modul de desemnare a membrilor Consiliilor de Administratie, atributiile si durata mandatelor acestora. Cita vreme algoritmul politic va avea un rol in numirea membrilor Consiliilor de Administratie ale celor doua institutii publice, nu vom reusi scoaterea lor de sub influenta factorului politic.” Traducind realitatea acestor zile prin cheia oferita de comunicatul Presedintiei de acum doi ani, inseamna ca, in curind, seful statului va anunta, printr-un alt comunicat, o situatie de fapt: SRR si TVR sint doua institutii publice influentate politic inclusiv de catre Domnia Sa!

Ironia muscatoare a vietii politice romanesti il pune acum pe Traian Basescu intr-o situatie penibila, ca in desenele animate in care motanul Tom asaza cursa de soareci pentru Jerry si sfirseste prin a-si prinde propria coada in ea. Iar ca penibilul sa fie cu virf, domnul presedinte a inteles sa-l trimita la gospodarit destinele TVR taman pe Catalin Avramescu, filosoful-bariton din corul admiratorilor. N-a contat ca domnul Avramescu stie despre televiziune doar unde-i e sediul. Domnul Basescu l-a trimis in misiune, de unde exoticul filosof-comentator-admirator s-a intors pe scut, fiind respins – slava Domnului! – cu larga majoritate de Comisiile de cultura ale Parlamentului. (Macar pentru SRR, Traian Basescu a avut mina buna, desemnind-o pe Marilena Constantinescu, pe ale carei corectitudine si profesionalism pariez in orice clipa, fara ezitare.)

E o imensa diferenta intre Traian Basescu din primele sase luni de mandat si cel de astazi. Episoadele de mai sus le consider relevante pentru metamorfoza suferita de actualul sef al statului. Dincolo de salata de vorbe tocate marunt despre bolile Romaniei de ieri si de azi, domnul Basescu n-a produs decit un imens orizont de asteptare, din care, de citeva zile, a disparut, definitiv, si umbra de speranta privind depolitizarea SRR si TVR. Ramin in urma un fax si-o amintire. Ambele semnate Traian Basescu.

Cotidianul

SILVIU STEFANESCU: "Intelectuali prezidentiali"

Citesc aici ca "avionul de 400 de milioane cu care Băsescu i-a zburat pe intelectualii constituţionalişti face parte tot din jocul jucătorului. Pentru că Băsescu ştia că va crea scandal şi că "duşmanii" lui clasici vor contraataca şi îl vor poziţiona din nou de partea binelui suprem. Episodul "Neptun", prin reacţiile stârnite, l-a plasat pe preşedinte în aceeaşi oală cu marii intelectuali."

Problema este ca episodul i-a plasat si pe intelectuali in aceeasi oala cu TB. Si nu pentru ca s-au intalnit cu el, ci pentru ca au mers acolo cu avionul prezidential, pus la dispozitia lor. Nu pot sa nu ma intreb: intelectualii sunt atat de naivi incat sa urce pur si simplu in avionul oferit pe gratis pentru a merge la intalnirea cu presedintele ? Nu s-au gandit ca se compromit prin faptul ca primesc un zbor moca de la un personaj ATAT DE POLITIC, fie el si Traian Basescu ? Era atat de greu sa se urce in masinile personale si sa mearga pana la Neptun ? Si daca integritatea lor nu a schitat nici un gest de deranj, ce o fi spus Siegfried, eroul nibelungic din garaj, fiara cu personalitate abandonata acum in curte pentru un avion scrijelit cu umilul nume Romavia ?

http://dinmers.blogspot.com/

IOANA LUPEA: TB la munte si la mare

Traian Basescu incearca sa impuna o limita in relatia sa cu mass-media, un cadru de interactiune. Numai ca o face tarziu si prost, in dezavantajul sau si, mai grav, al credibilitatii presei.

Nu sunt adepta presei care scotoceste in poseta vedetei sau in sacosa de cumparaturi a politicianului - imi pare o indecenta gratuita, fara legatura cu interesul public - dar Traian Basescu insusi a incurajat intruziunea in viata sa privata.

Iar colocvialitatea in comunicarea cu media (spre exemplu, invitatia „urca-te pe masa, sa-ti arat cum se face resuscitarea” adresata unei jurnaliste de la Realitatea TV) i-a incurajat pe reporteri sa creada ca au permisiunea sa-i vorbeasca presedintelui la fel.

Traian Basescu si-a expus in fata ziaristilor bucuriile lumesti nevinovate - un dans, un pahar, un botez - inca de la inceputul mandatului. Astfel incat, in ultimii doi ani, am vizionat serialul de mare audienta „TB la munte si la mare”, care a consacrat pana la urma imaginea presedintelui natural, uman.

Violarea intimitatii presedintelui, reprosata acum, a fost ingaduita de fiecare data cand a considerat-o utila politic: in debutul campaniei pentru referendum, seful statului se plimba impreuna cu sotia pe aceeasi faleza din Mamaia unde duminica s-a considerat hartuit, supravegheat de camerele de luat vederi.

Recent, si-a marturisit public nemultumirea fata de analistii care-i distorsioneaza discursul si actiunea, comentandu-le negativ. Uitand insa ca, in bine sau in rau, presa l-a povestit si ca, fara curiozitatile, relatarile, interpretarile ziaristilor sau analistilor, n-ar fi avut o naratiune, adica exact acel ceva care-l deosebeste de competitorii sai din politica.

Adversitatea sefului statului fata de anumite trusturi de presa si anumiti jurnalisti sau comentatori politici se transmite prin contagiune la simpatizantii sai. Cand un politician foarte popular asa cum este Traian Basescu dispretuieste public jurnalisti, multi sunt tentati sa-si reevalueze increderea in presa, in general.

Ca dovada, reactia de pe forumurile ziarelor si televiziunilor la episodul „Selgros”, de solidarizare cu presedintele impotriva jurnalistei Andreea Pana si ulterior impotriva tuturor jurnalistilor, este relevanta.

Dupa comentariul prezidential duminical la adresa nesimtirii ziaristilor, aproape toate opiniile exprimate pe forumul EVZ concluzionau ca acestia au primit ce-au cautat, ba chiar mai putin decat meritau.

Chiar daca criticile si iesirile umorale ale lui Traian Basescu nu se refera la intreaga presa, doar la cea detinuta de moguli, sau la toti jurnalistii, doar la cei vanduti mogulilor si la „nesimtiti”, acestea vor avea, probabil, asupra mass-mediei efectul nedorit poate de Traian Basescu pe care „322” l-a avut asupra perceptiei parlamentului si oligarhii asupra mediului de afaceri.

Rezultatul ar putea fi scaderea increderii romanilor in presa si in jurnalisti, dupa erodarea credibilitatii institutiilor parlamentului si guvernului. Suspicios fata de moralitatea sau profesionalismul presei, in general, cetateanul si-ar putea autorestrictiona accesul la informatie - un drept si o conditie a democratiei - pentru ca unii mint si ceilalti gresesc.

Evenimentul Zilei