Lumea e proastă, iubi*… Nu ştiu de ce îţi spun asta. De parcă tu n-ai şti. Dar, uite, mă gîndeam aşa: lumea e proastă, iubi… Şi încep cu mine, că şi eu sînt o parte din lume.
Spre exemplu, acum două zile, în timp ce mă întorceam pe la zece seara de la muncă, intru într-un supermarket şi agăţ dintr-un raft o sticlă de vin. O pun în coş, mai arunc o privire în stînga, alta în dreapta, mai iau şi-un pet de cola light la doi litri, cer şi-un pachet de ţigări de la casă şi plec. Pun sticla în frigider, îmi torn vreo trei pahare de cola cît stau cu laptopul în braţe, trîntit în pat şi după aia mă culc. Dimineaţă o iau de la capăt.
Aseară, ajuns acasă pe la vreo nouă, venit tot de la muncă şi cu altă sticlă de cola după mine, mă gîndesc că mi-ar prinde bine un moment de relaş. Mă trîntesc în pat, dau să iau laptopul în braţe, dar mă gîndesc c-ar fi mai bine să scot sticla de vin din frigider. Agăţ tirbuşonul pe drum, mă întorc cu sticla, o pun pe măsuţa de-alături, curăţ gîtul sticlei de ambalaj, înfing tirbuşonul şi-mi dau seama că parcă n-am adus pahare. Mă întorc în bucătărie, iau două pahare, le clătesc şi mă întorc cu ele. Sucesc tirbuşonul, scot dopul de plută, torn vinul cel roşu, dau noroc, torn pe gît.
Vine cîte-un pahar jumate de căciulă, terminăm sticla, mai beau nişte cola, mai pierd vremea niţeluş şi, dintr-o dată, îmi vine năstruşnica idee de a mă uita la etichetă. Vreau să văd anul. 2003. Bun an, îmi spun, răsucind sticla în aer. Cînd o prind, mă uit la eticheta de pe faţă. Merlot. Stupoare! Eu luasem un Pinot Noir! Cînd s-a transformat aşa, din senin, în Merlot?
Încerc să-mi aduc aminte ce-am făcut în magazinul ăla. Am intrat chitit să iau un Pinot Noir, am văzut sticlele de Prahova Valley, mi-a sărit în ochi eticheta, am întors-o pe partea cealaltă, am văzut că e 2003 şi am pus-o în coş. Nu înainte de a arunca cu jind o privire către un Pinot Noir din 2001, Special Reserve, aproape de două ori mai scump.
Lumea e proastă, iubi… Ca să înţelegi mai bine la ce mă refer, lasă-mă să-ţi explic. Pe zi ce trece, ne cufundăm tot mai mult în cotidian, în rutină, în muncă. Nu mai dăm atenţie detaliilor. Ştim că ambalajul arată într-un fel şi mergem drept acolo. Ochelarii de cal, cu care ne trezim pe şi după urechi, uităm să-i mai dăm jos. Nu ne mai uităm la ce e înauntru, luăm după cum vedem că e pe dinafară.
Ne prostim pe zi ce trece. Timpul liber ni-l petrecem încercînd să recuperăm, într-un mod disperat, ceea ce pierdem în timpul ocupat. Timpul liber ni-l petrecem la fel, totuşi. Uităm să dăm atenţie la detalii chiar şi atunci cînd la detalii ar trebui să dăm atenţie. Ne dezbrăcăm de cămaşa rutinei zilnice pentru a înbrăca o cămaşa a aceleiaşi rutine, dar de culoarea timpului liber. Nu facem nimic deosebit afară de a dormi mai mult şi de a pierde vremea sub acelaşi acoperiş al nepăsării, al intoleranţei şi al indiferenţei.
Lumea e proastă, iubi… Uite, mă uit la mine şi îmi dau seama de asta. Mă prostesc pe zi ce trece. Ne prostim cu toţii pe zi ce trece. Eu, cel puţin, mai am o şansă. Fug la mare, mă salvez, aş spune şi eu, precum Chilian. Dar salvarea nu vine din mare, vine din constatare. Lumea e pe zi ce trece tot mai proastă, iubi… Uită-te şi tu în jur, nu observi? Mergi pe stradă şi ţi se pare ceva cunoscut, te întrebi preţ de o secundă de unde cunoşti locul, uiţi să mai cauţi şi răspunsul şi treci mai departe. Îţi dai seama, două săptămîni mai tîrziu, că locul ăla aparţine unor anumite amintiri de-ale tale, chiar plăcute. Zîmbeşti preţ de altă secundă şi te întorci spre şifonier, căutînd cămaşa rutinei zilnice. În dimineaţa asta, iar pleci la muncă.
Lumea e proastă, iubi… Proastă rău. Şi se prosteşte tot mai abitir pe zi ce trece. Auzi, iubi, cînd mă scoţi şi pe mine din casă, la o cafea? Îmi promiţi cafeaua aia de mai bine de un an. Ştiu că eu o plătesc, dar gestul e ăla care contează. Măcar aşa, de dragul atenţiei la detalii…
__________________________
Precizări:
“Lumea e proastă, iubi” este o replică dintr-un interviu cu Florin Chilian, realizat de Dana Ciobanu pentru Jurnalul Naţional şi publicat la 24 februarie 2005.
Textul de faţă este scris ca să îmi amintească să mai scriu, din cînd în cînd, cîte ceva ce s-ar putea încadra în categoria “fragmente”.
Întrebarea din ultimul paragraf este adresată unei mai vechi prietene, a cărei zi de naştere se întîmplă săptămîna viitoare. Întrebarea nu se vrea a fi un apropo.
No comments:
Post a Comment