Thursday, May 24, 2007

DOC: "Pizda mă-tii, bă Felix!"

Da, aţi citit bine, şi vă înţeleg surpriza şi indignarea. Este acesta genul de limbaj potrivit pentru preşedintele României? Aşa se exprimă un şef de stat? Este absolut scandalos! E de-o obscenitate incredibilă. Ăsta e Traian Băsescu, un mitocan şi un prost crescut.

E drept, încă nu am dovezi clare că a spus aşa ceva, dar o să le obţin. Îmi propun să-l înregistrez cumva în convorbirile sale private, un demers jurnalistic perfect justificat. Să vadă lumea ce fel de preşedinte avem. Dar, de fapt, are rost? Se îndoieşte cineva, altfel decât suporterii lui fanatici, că s-a exprimat astfel la adresa dlui Voiculescu? Că l-a băgat în pizda mă-sii, şi încă nu odată? Chiar trebuie să obţin dovezi? Mai simplu e să fac un apel public:

Dle preşedinte Traian Băsescu, vă provoc să recunoaşteţi sub jurământ că, nici în public şi nici în privat, nu l-aţi băgat niciodată în pizda mă-sii pe dl Voiculescu. Sau ceva asemănător (voi publica o listă cu expresii similare). Vă ofer patruzeci şi opt de ore să ieşiţi public cu o dezminţire sinceră. După acest termen voi considera că aţi confirmat acuzaţiile şi aţi demonstrat ce fel de educaţie aveţi şi ce limbaj înţelegeţi să folosiţi. În numele interesului public voi sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi voi informa liderii europeni despre derapajele Dvs. de limbaj.

Iar până atunci rog cititorii şi colegii din blogosferă să preia cât mai fidel acest mesaj. Cititorii trebuie neapărat să ştie la ce fel de limbaj se pretează preşedintele României.



Ştiu. Nu e frumos din partea mea. Dar, spuneţi şi voi! Din partea preşedintelui expresia jignitoare la adresa angajatei Antena 1 a fost auzită de o singură persoană, dna Băsescu. Televiziunile sunt cele care au repetat-o astăzi, clar şi explicit, pentru tot poporul. Au înjurat-o pe Andreea Pană pe toate canalele. În acest caz, este o exagerare titlul şi mesajul meu?


Încă ceva. Acuzaţia de rasism adusă preşedintelui este exagerată. În general, cei pe care rasismul şi discriminarea îi îngrijorează cu adevărat (adică, în speţă, excluzându-i pe cei care au în toată povestea asta doar un interes partizan) ar trebui să aplice epitetul acesta cu mult mai multă îngrijire. E o acuzaţie serioasă şi gravă, ar trebui să o rezerve pentru cazurile reale. Dacă o aplică nediscriminat atunci o s-ajungă să nu mai însemne nimic.

Da, preşedintele a rostit o insultă cu un substrat rasist, a folosit un limbaj care nu are ce căuta în spaţiul public. Şi atunci o înjurătură cu substrat rasist nu dovedeşte rasism? Nu, pentru că e o înjurătură.

O insultă, cum e cea din cazul nostru, este o violenţă verbală direcţionată spre un subiect, spre o persoană. Ca să dau un exemplu la întâmplare, când auziţi expresiile “marinar scandalagiu” sau “matroz chior” îşi închipuie cineva că intenţia autorului este să discrimineze meseria, foarte onorabilă, a marinarilor? Nu, intenţia este să fixeze verbal o anumită persoană, ţinta insultei sale. Apoi, o insultă îşi propune să exagereze, asta e esenţa ei. Nici preşedintele şi nici altcineva n-ar fi putut s-o înjure pe dna Pană cu o expresie de genul, “ipochimenă de etnie rromă suferind de diaforeză”. Înjurăm cu termeni pe care îi recunoaştem ca exageraţi, răi, obsceni; tocmai de asta o facem la nervi şi (în general) în privat.

Din punctul acesta de vedere rasismul sau orice fel de -fobie e la extrema opusă. Am avut prilejul să văd destule discursuri ale urii; ultimul lucru care le trece prin cap autorilor este să pretindă că îşi înjură subiecţii. Nici un rasist n-ar pretinde că discursul său este rău sau exagerat. Din contră. Mesajele cu adevărat rasiste sunt oferite public ca imperative morale, realităţi statistice sau adevăruri ştiinţifice.

http://doc.hotnews.ro/

TIBERIU LOVIN: Dezbinarea ziariştilor. Vinovată: “ţiganca împuţită”

Fiecare gazetar are o optiune politica, o viziune despre un personaj sau altul, simpatii si antipatii. “Tiganca imputita” a impartit taberele in doua, nu in 20 sau 99 cum erau de obicei structurate:). CTP este cel care a taiat presa in doua si apoi s-a folosit de CRP pentru a legitima ideea sa …stupida, potrivit dreptului la opinie pe care mi-l exprim. A spus omul cu gandul ca fatuca se afla in exercitiul functiunii, iar incapatanarea lui Basescu de a o evita este obstructionarea publicului curios daca d-na sau fiica folosesc tampoane, iar el prezervative. Pe mine nu ma interesa si nici pe cei inteligenti+obiectivi ce si-a cumparata Basescu. “Pasarica” si-a bagat insa mobilul in cosul cu produse si a emis niste gaze intrebatoare: “ati votat”?Mass media a comunicat ora si minutul cand a votat si ce a spus Base. Ea nu stia, dar era la piata cu Basescu. A vrut sa afle din gura presedintelui ce a facut si daca s-a transforma peste noapte in vrajitoare. Iata intrebarea: “Ce procent…”? Marinarul nu era Mafalda. A fost politicos insa. Dar pana cand? A si spus: nu crezi ca este suficient? Jurnalista lui Voiculescu nu a crezut si a continuat sa-l urmareasca. Eu chemam paza din prima. Presedintele a fost prost ca si-a pus mintea cu ea. L-au lasat nervii. Nu mai pot continua pentru ca mi se pare stupid tot ce se intampla, mai ales la CRP. De CTP nu pomenesc pen’ca m-am lamurit ce gargauni debiteaza uneori.Va spun un secret: este simpatic cand nu-i la televizor. Chiar asculta, are politetea dialogului, isi revine din palme. Numai ca la tv vrea sa arate ca are boase, parca asta-i interesant pentru cineva. Va recomand calduros sa cititi “Pizda ma-ti, bai Felix”- scris de Doc pe hotnew. Il am si eu la bloguri accesate in caz ca vreti sa vedeti un articol demential :)

http://lovinpress.wordpress.com/